ÎNCUMETE, ÎNCUMETA (-et), ÎNCUMĂTA (-ăt) vb. refl. A cuteza, a îndrăzni: Ștefan nu se încumese a se lupta la cîmp deschis (ISP.); te-ai încumeta să-ți cerci puterile cu el? (RET.); nu mă voiu încumăta a spune ceea ce aievea, n’am văzut cu ochii (ODOB.); un lup bătrîn a văzut un cal bun, însă nu se încumăta ... să saie asupra lui (ȚICH.), [lat. commĭttĕre].