ÎNCHEIETURĂ, ÎNCHIETURĂ (pl. -turi) sf. 1 🫀 Locul unde se încheie oasele trupului: au nemerit un glonț... pre Matei-Vodă aproape de încheietura genunchiului (M.-COST.); îl trage frumușel cu untură din opaieț pe la toate încheieturile (CRG.); limba e fără de oase și fără de încheieturi (ȚICH.) ¶ 2 Locul unde se îmbină două lucruri: vîntul începu... a scutura casa cea mică în toate încheieturile căpriorilor ei (EMIN.); cîteva căsuțe presărate pe încheietura măgurilor (VLAH.).