ZĂBUN (pl. -ne), ❍ZĂBON, ZOBON (pl. -oane) sn. 👕 Haină cu mîneci, purtată de țărani și de țărance iarna; e vătuită ca o plapumă și e lungă uneori până la genunchi (🖼 5353): trînti căciula, aruncă zăbunul, scoase punga... și o puse pe tarabă (DLVR.); Dar de cînd m’am măritat, Bate vîntu’n zăbun lat Și port frică de bărbat (IK.-BRS.); altă dată îmbrăcă zăboane mai lungi, fără mâneci (VOR.); odinioară era o haină fără mîneci și se purta de boieri și de cocoane: peste zobonul de stofă aurită, purta un benișel de felendreș albastru (NEGR.) [tc. zybun, bg. zabunŭ].