UMAN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Referitor la om, de om, al omului, al omenirii; omenesc. Muntele durerilor umane Mi se-nalță maiestos în față. BENIUC, V. 79. E o frumusețe plină de armonie și strălucire, părînd un elogiu superb al ființei umane. BOGZA, C. O. 280. Astfel umana roadă în calea ei îngheață. EMINESCU, O. I 64. ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. Cu dragoste de oameni, plin de omenie; omenos, blînd. Ajută-mi să fiu puternic fără de cruzime și uman fără de întinare. GALACTION, O. I 192. Misiunea istorică a școalei sovietice este adîncă, progresivă și umană. SAHIA, U.R.S.S. 133. Întîi trebuie să fii uman și numai de aci încolo să vezi dacă ești și poet. VLAHUȚĂ, O. A. 327.