târnuit², ~ă a [At: LB / Pl: ~iți, ~e / E: târnui] 1 (Pop) Măturat cu târnul¹ (3). 2 (Pfm; fig) Păruit. 3 (Pfm; pex; fig) Bătut zdravăn.

târnuit¹ sn [At: PAMFILE, A. R. 211 / Pl: (rar) ~uri / E: târnui] (Pop) 1-3 Târnuire (1-3).

TÂRNUI, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: târnui] – Târn¹ + suf. -ui.

târnui [At: LB / V: (reg) ~năi / Pzi: ~esc, (reg) târnui / E: târn¹ + -ui] 1 vt (Pop) A mătura cu târnul¹ (3) Si: (reg) a târșui. 2 vt (Reg) A îndepărta paiele mici din grâu. 3 vt (Pfm; fig) A târî pe cineva, trăgându-l de păr Si: a părui. 4 vt (Pfm; pex; fig) A bate zdravăn. 5 vt (Reg) A-și smulge părul de supărare, de necaz etc.

TÂRNUI, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. (Fam.) A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: târnui] – Târn¹ + suf. -ui.

TÎRNÎI vb. IV v. tîrnui.

TÎRNUI, tîrnuiesc și tîrnui, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu tîrnul. (Refl. pas.) Aceste paie se tîrnuiesc în urmă și se duc cu grebla la marginea ariei. PAMFILE, A. R. 211. 2. Fig. A tîrî pe jos, trăgînd de păr; a părui, a bate zdravăn. Iar o tîrnuiește mama diseară și o cîrpește tat’su. PAS, Z. I 122. Și hoațele... o scuipă și o tîrnuie. ARGHEZI, V. 164. Mîna-n chică-i înfigea Și de păr îl tîrnuia. TEODORESCU, P. P. 597. ◊ Refl. reciproc. Școlarii se tîrnuiau între dînșii. DELAVRANCEA, H. TUD. 39. – Variantă: tîrnîi (CREANGĂ, P. 252) vb. IV.

TÎRNUIT s. n. Tîrnuire. După greblat urmează tîrnuitul sau măturatul, care se face cu ajutorul tîrnului. PAMFILE, A. R. 211.

TÎRNÎI vb. IV. v. tîrnui.

A SE TÂRNUI mă ~iesc intranz. pop. A face (concomitent) schimb de păruieli (unul cu altul); a se părui; a se flocăi. /târn + suf. ~ui

A TÂRNUI ~iesc tranz. pop. 1) A mătura cu târnul. 2) fig. A bate, trăgând de păr; a flocăi; a părui. /târn + suf. ~ui

târnuì v. a târî de păr: acuș vă târnuesc prin casă CR. [V. târn).

tîrnîĭ (Mold.), dîrnîĭ (Munt. vest) și tîrnuĭ (Munt. est) saŭ -ĭésc, a -í v. tr. (sîrb. trijati, a freca, drijati, a grăpa, a zgîria hîrtia, rus. dérnutĭ, a zmulge. Rudă cu tîrlie, tîrliuș, dîrniuș). Fam. Trag în coace și’n colo, maĭ ales de păr: Isaiĭa dănțuĭește, ĭa-l de păr și-l tîrnîĭește (o parafrază glumeață a celor ce se cîntă în biserică la cununie).

târnuit s. n.

târnuit s. n.

târnuit s. n.

târnui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiesc, 3 sg. târnuiește, imperf. 1 târnuiam; conj. prez. 1 sg. să târnuiesc, 3 să târnuiască

târnui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiesc, imperf. 3 sg. târnuia; conj. prez. 3 să târnuiască

târnui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiesc, imperf. 3 sg. târnuia; conj. prez. 3 sg. și pl. târnuiască

TÂRNUIT s. târnuială, târnuire, (prin Munt.) târșuială, târșuit. (~ul străzii.)

TÂRNUIT adj. v. bătut, lovit.

TÂRNUI vb. v. atinge, bate, lovi, părui.

TÂRNUI vb. (prin Munt.) a târșui. (A ~ curtea.)

tîrnui vb. v. ATINGE. BATE. LOVI. PĂRUI.

TÎRNUI vb. (prin Munt.) a tîrșui. (A ~ curtea.)

TÎRNUIT s. tîrnuială, tîrnuire, (prin Munt.) tîrșuială, tîrșuit. (~ străzii.)

tîrnuit adj. v. BĂTUT. LOVIT.