stup, stupi, s.m. 1. Știubei. 2. Deșirătură în partea de jos a poalelor țărănești; încrețitură la poale, în formă de romb (cf. fagurele de albină): „Lăsați-mi mâna dreaptă / Ca să-mi ridic rochia / Ca să-mi slobod io stupii / Să-mi jelească părințî” (Bilțiu, 1990: 174). – Lat. *stypus (Pușcariu, Candrea, după DER); din vgr. stypos „trunchi, butuc” (Scriban); cf. vgr. stópos (MDA).