ruguci¹ vr [At: PRAV. 211/ Pzi: ~cesc / E: nct] (Înv) A se văita.

ruguci² vt [At: DR. V, 225 / Pzi: ~cesc / E: mg rug „a lovi cu piciorul”] 1 (Reg; d. cai, rar, d. copii mici) A da din picioare. 2 (Înv) A viola o femeie.

RUGUCI¹ vb. (Mold.) A se văita, a se văicări. Ei au audzit rugucindu-să (văietîndu-se MUNT.) ș-au alergat de l-au scos. PRAV. Etimologie necunoscută. Cf. b o c i, c î n t a, g l ă s i, o l e c ă i.

RUGUCI² vb. (Criș.) A lovi cu piciorul. Leagă-mi dară, părintele mieu, ... mînule si picioare<le> să nu te rugucescu. MISC. SEC. XVII, 5^v. Etimologie: magh. rugni.

ruguci, rugucesc, vb. IV (reg.) 1. a se văita. 2. a lovi cu piciorul. 3. a necinsti, a viola o femeie.