opțiuni
  • info
3 intrări
16 definiții

Explicative DEX

RIȚUIT s. n. Rițuire. – V. rițui.

RIȚUIT s. n. Rițuire. – V. rițui.

rițuit1 sn [At: NOM. MIN. I, 371 / Pl: ? / E: rițui] (Tip) Rițuire.

rițuit2, ~ă a [At: MDA / Pl: ~iți, ~e / E: rițui] (Tip; d. un carton sau o mucava) Care a fost crestat pentru a putea fi îndoit mai ușor, fără să plesnească.

RIȚUIT s. n. (Tipogr.) Acțiunea de a rițui.

RIȚUI, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen.

RIȚUI, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen.

rițui vt [At: V. MOLIN, V. T. / Pzi: ~esc / E: ger ritzen] (Tip) A cresta un carton sau o mucava pentru a putea fi îndoită mai ușor, fără să plesnească.

RIȚUI, rițuiesc, vb. IV. Tranz. (Tipogr.) A cresta un carton (sau o mucava) spre a-l putea îndoi ușor.

A RIȚUI ~iesc tranz. (cartoane, mucavale) A prevedea cu rițuri; a cresta liniar (pentru a putea îndoi mai ușor). /<germ. ritzen

Ortografice DOOM

rițuit s. n.

rițuit s. n.

rițuit s. n.

rițui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiesc, 3 sg. rițuiește, imperf. 1 rițuiam; conj. prez. 1 sg. să rițuiesc, 3 să rițuiască

rițui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiesc, imperf. 3 sg. rițuia; conj. prez. 3 să rițuiască

rițui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiesc, imperf. 3 sg. rițuia; conj. prez. 3 sg. și pl. rițuiască

Sinonime

RIȚUIT s. (TEHN.) rițuire. (~ul unei foi de carton.)

RIȚUIT s. (TEHN.) rițuire. (~ unei foi de carton.)

Intrare: rițuit (adj.)
rițuit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rițuit
  • rițuitul
  • rițuitu‑
  • rițuită
  • rițuita
plural
  • rițuiți
  • rițuiții
  • rițuite
  • rițuitele
genitiv-dativ singular
  • rițuit
  • rițuitului
  • rițuite
  • rițuitei
plural
  • rițuiți
  • rițuiților
  • rițuite
  • rițuitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: rițuit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rițuit
  • rițuitul
  • rițuitu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • rițuit
  • rițuitului
plural — —
vocativ singular —
plural —
Intrare: rițui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rițui
  • rițuire
  • rițuit
  • rițuitu‑
  • rițuind
  • rițuindu‑
 singular plural
  • rițuiește
  • rițuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rițuiesc
 (să)
  • rițuiesc
  • rițuiam
  • rițuii
  • rițuisem
a II-a (tu)
  • rițuiești
 (să)
  • rițuiești
  • rițuiai
  • rițuiși
  • rițuiseși
a III-a (el, ea)
  • rițuiește
 (să)
  • rițuiască
  • rițuia
  • rițui
  • rițuise
plural I (noi)
  • rițuim
 (să)
  • rițuim
  • rițuiam
  • rițuirăm
  • rițuiserăm
  • rițuisem
a II-a (voi)
  • rițuiți
 (să)
  • rițuiți
  • rițuiați
  • rițuirăți
  • rițuiserăți
  • rițuiseți
a III-a (ei, ele)
  • rițuiesc
 (să)
  • rițuiască
  • rițuiau
  • rițuiră
  • rițuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

rițuitsubstantiv neutru

  • 1. Rițuire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: rițuire
etimologie:
  • vezi rițui DEX '98 DEX '09

rițui, rițuiescverb

  • 1. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.