rest Cuvîntul rest este tratat vitreg în dicționarele noastre : TDRG nu-l inserează, pentru că, evident, îl consideră de origine apuseană. CADE spune doar : rest rămășiță„, din fr. Singurul care-l tratează pe larg este DLRLC, iar DLRM îl explică prin fr. reste, deși Scriban mersese ceva mai departe, semnalînd formele it. resto, ngr. ρέστο, germ. Rest. Există cel puțin un înțeles care nu se explică, prin franceză, pentru că în franțuzește nu există : acela de ”sumă înapoiată celui care a plătit cu o monedă mai mare decît i s-a cerut". În franțuzește se spune rendre la monnaie. Am asistat odată la o scenă care mi s-a părut concludentă : un romîn, făcînd o plată într-o băcănie pariziană, a adăugat; donnez-moi le reste, la care negustoreasa i-a răspuns : le voici, votre reste, pe un ton atît de sarcastic, încît nu încăpea îndoială asupra motivului pentru care repeta cuvîntul străin. Dar resto, cu înțelesul discutat, există în italienește și se găsește și în bulgară : pecmo, fără plural. După PCБКE, cuvîntul provine din italiană, afirmație inexactă după părerea mea : atît în bulgară, cât și în romînă, unde e mult mai frecvent decît în bulgară, el provine din greacă, unde se întrebuințează și pl. τὰ ρέστα, sub influența autohtonului τὰ λέπτα (H. Pernot, Recueil de textes en grec usuel, Paris, 1918, p..15, n. 10). Българско-гръики Речник, Sofia, 1960, inserează fraza bg. дайте ми два лева ресто , tradusă în grecește prin δῶστε μου δυό λέßα ρέστα, adică exact tipul romînesc : dă-mi doi lei rest. Trebuie să mai adaug că m-a frapat din tinerețe faptul că cumpărătorul spune la noi ce rest să i se dea, lucru neobișnuit în alte părți ale lumii.