piscat, ~ă a [At: CIAUȘANU, GL. / Pl: ~ați, ~e / E: pisc² + -at] (Reg; d. țesături) Care are pisc² (10).

PIȘCA, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre Lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

PIȘCAT¹ s. n. (Rar) Faptul de a (se) pișca; pișcare. ♦ Mod de execuție a unei bucăți muzicale la un instrument cu coarde, fără a folosi arcușul, ci numai ciupind coardele. ♦ (Reg.; în expr.) Pișcatul Lunii (sau pișcat de Lună, pișcatul luminii) = fază a Lunii în care aceasta începe să descrească. – V. pișca.

pisca v vz pișca

pișca^[1] [At: HERODOT (1645), 33 / V: (reg) pisca / Pzi: pișc / E: nct] 1 vt (C. i. ființe) A prinde cu vârful degetelor pielea sau carnea, ridicând-o puțin în sus sau strângând-o și producând o senzație specifică de durere Si: a ciupi, (reg) a picura, a pișcura¹ (1), a pițiga (1). 2 vt (Reg; îe) A ~ boul de corn A-și atrage o neplăcere. 3 vt (C. i. coardele unor instrumente muzicale) A apuca cu degetele, ridicându-le puțin și dându-le apoi drumul pentru a le face să vibreze. 4 vt A rupe cu vârful degetelor, cu gura etc., câte puțin din ceva Si: a pițiga (2), a smulge, a tăia. 5 vr (D. obiecte de îmbrăcăminte) A se roade puțin Si: a se ciupi. 6 vr (Fig; fam) A fura câte puțin, pe nesimțite Si: (fam) a ciupi, a șterpeli. 7 vi (Fig; fam) A realiza unele beneficii ilicite mărunte. 8 vr (Pop; fig; d. lună și d. conturul ei) A descrește treptat. 9 vt (D. insecte) A înțepa cu ajutorul unui organ bucal sau abdominal special adaptat Si: (reg) a pițiga (3). 10 vr (Îlav) Ca (și) cum (sau, reg, cât) te-ar ~ un purice Foarte puțin. 11 vr (Îal) Aproape imperceptibil. 12 vr (Îal) Extrem de ușor. 13 vr (D. animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, producând o senzație dureroasă Si: (reg) a pițiga (4). 14 vrr (Pop; pex; d. plantele urticante) A urzica. 15 vt (Fig; d. vânt, ger etc.) A provoca o senzație chinuitoare, dureroasă. 16 vt (D. brumă; ger etc. c. i. plante sau părți ale lor) A usca parțial. 17 vt(a) (D. băuturi, condimente sau mâncăruri condimentate, mirosuri) A provoca o senzație specifică de înțepătură pe limbă, în nări, de usturime Si: a ciupi, (reg) a pișcura¹ (6), a pițiga (5). 18 vt (Fam) A plesni ușor. 19 vt (Pgn) A bate. 20 vt A ironiza. 21 vt (Înv; fig) A hărțui în timpul unei lupte, al unei confruntări armate. 22 vt (Mun; fig) A surprinde pe nepregătite. 23 vt (Mun; fig; c. i. o gestiune, un bilanț, un dosar etc.) A cerceta superficial. corectat(ă)

pișcat¹ sn^[1] [At: TIM. POPOVICI, D. M. / Pl: ~uri / E: pișca] 1 Ciupire. 2-10 Pișcare (2, 4-11). 11 Execuție a unei bucăți muzicale la un instrument cu coarde, prin apucarea acestora cu degetele, ridicare puțin și eliberare pentru a vibra Si: pișcare (12), pizzicato. 12 (Reg; fig; îs) ~ul lunii (sau al luminii) sau ~ de lună Pișcarea (3) lunii. corectat(ă)

pișcat², ~ă a [At: MON. OF (1907), 7598 / Pl: ~ați, ~e / E: pișca] 1 (Rar; d. animale) Crestat la ureche într-un anumit fel pentru a putea fi recunoscut. 2 (Pop) Ciupit de vărsat. 3 (D. obiecte de îmbrăcăminte) Ușor găurit de molii Si: ciupit. 4 (Pop; fam; îe) A fi ~ la limbă (sau la vorbă) A fi ușor beat.

❍ CHIȘCA... PIȘCA...

PIȘCA, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

PIȘCAT¹ s. n. (Rar) Faptul de a (se) pișca; pișcare. ♦ Mod de execuție a unei bucăți muzicale la un instrument cu coarde, fără a folosi arcușul, ci numai ciupind coardele. ♦ (Reg.; în expr.) Pișcatul lunii (sau pișcat de lună, pișcatul luminii) = fază a lunii în care aceasta începe să descrească. – V. pișca.

PIȘCA, pișc, vb. I. 1. Tranz. A apuca pielea cu vîrful degetelor și a o strînge (pînă începe să doară); a ciupi. Da dumneata ce tot vrei cu mine...? Mă-nghiontești, mă piști, ce naiba vrei? GALAN, Z. R. 244. Ia du-te în casă, trezește-ți copilul din somn și el atunci are să înceapă a plînge; pe urmă pișcă-l tot cîte oleacă și el are să înceapă a țipa. CREANGĂ, P. 173. ◊ Fig. Frusina pișcă inima tuturor bărbaților. GALACTION, O. I 128. ♦ (Cu privire la coardele sau strunele unor instrumente muzicale) A apuca cu degetele, a ridica apoi puțin în sus și a-i da drumul brusc pentru a scoate sunete. Moțăia, însă degetele pișcau, arare, strunele. PAS, L. I 33. Chitaristul... pișcă, patetic și cadențat, coardele chitarei. DELAVRANCEA, la TDRG. 2. Tranz. A rupe sau a tăia cîte puțin din ceva (cu unghiile sau cu un instrument). O iapă... pișcată la urechea dreaptă. La TDRG. ◊ Refl. pas. Vîrful [caierului] se mai pișcă, adică se mai scoate din el păr și se pune către partea de jos a caierului. PAMFILE, I. C. 8. Se pișcă vîrfurile plantelor, pentru a se întîrzia înflorirea. La TDRG. ♦ (Familiar) A se alege cu ceva. ◊ Absol. Cum știi... mai mult cu șeiacul ne hrănim; și apoi, de nu curge, măcar picură și cine mișcă, tot pișcă. CREANGĂ, P. 110. ♦ (Familiar) A fura cîte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. Ț-a pișca din lîna oilor. ȘEZ. I 194. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. Mă pișcau de spate și de ceafă o întreagă republică de furnici. HOGAȘ, M. N. 11. [Fătul babei] s-au făcut purice... și s-au vîrît în cămeașa lui, și unde n-au început a mi-l mușca și a mi-l pișca într-un fel ca acela, că zmăul nu mai avea astîmpăr. SBIERA, P. 143. Strînge-ți, leleo, buzele, Că le pișcă muștele. ALECSANDRI, P. P. 340. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cît) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape de loc. Dar la o împărăție, ca cum te-ar pișca un purice, nu se mai bagă în samă. CREANGĂ, P. 258. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca (pe cineva) cu gura, cu dinții, cu ciocul, fără a face o rană, a mușca numai de piele; a ciupi. Lupii... au găsit în fundul munților iapa babei. Cum au dat de ea, unde nu mi-o încep ei, unul a o pișca, altul a o mușca, unul a o împinge, altul a o ghionti și așa mai departe. SBIERA, P. 59. De șoimei pișcată, D-ogari mursicată. TEODORESCU, P. P. 59. 4. Tranz. (Despre vînt, frig etc.) A înțepa, a arde. Gerul ne pișcă obrazul. STANCU, U.R.S.S. 36. ◊ Intranz. Frigul pișca ușurel de vîrful nasului. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ♦ (Despre brumă, ger etc.) A vătăma, parțial, frunzele sau fructele plantelor. Toamna, tîrziu, după ce bruma pișcase frunzele, ea ședea cu Anca la fereastră. SLAVICI, O. II 52. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mîncări condimentate) A provoca senzația de arsură; a ustura. Simt untul sfîrîind și pișcîndu-mă de limbă. SADOVEANU, O. VIII 161. ◊ Intranz. Ardeiul iute pișcă. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge, a bate ușor pe cineva. Traian n-avusese nevoie să fie pișcat ca să intre în el învățăturile vechi. Le deprinsese pe toate din plăcere. SADOVEANU, P. M. 148. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a șfichiui. 7. Refl. (Mold.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. Eu socot, uncheșule, așa: cum s-a pișca lumina, cum se schimbă vremea. SADOVEANU, O. A. I 158. Noi dintr-un ceaslov Putem ști ziua lunii și ceasul cînd se pișcă. NEGRUZZI, S. II 178.

PIȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

PIȘCAT s. n. Faptul de a (se) pișca. ◊ (Mold., în expr.) Pișcatul lunii sau pișcat de lună, pișcatul luminii = fază a lunii în care aceasta începe să descrească, să scadă. Totdeauna cînd e pe la pișcatul luminii, îi vin hachițe de poftește musafiri la masă. La TDRG. (Cu pronunțare regională) Era-n vremea uscăciunii, Cam pe la chișcatul lunii. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 5/5.

A PIȘCA pișc tranz. 1) (ființe) A apuca cu vârful degetelor de piele strângând-o (și provocând durere); a ciupi. 2) (bucăți mici, vârfuri, margini) A înlătura câte puțin prin rupere sau tăiere; a ciupi. 3) fam. (despre persoane) A fura în cantități neînsemnate și pe nesimțite; a ciupi. 4) și fig. (despre insecte) A face să aibă o senzație dureroasă (prin înțepare sau mușcare); a ciupi; a mânca; a mușca. ◊ Cât te-ar ~ un purice puțin de tot. Pișcă de limbă se spune despre condimente sau băuturi alcoolice care produc o senzație de usturime. 5) fig. A înțepa cu vorba; a critica ușor; a ciupi. 6) (ființe) A lovi ușor (cu biciul, cu palma); a ciupi. 7) (coardele unor instrumente muzicale) A apuca cu vârful degetelor, făcând să vibreze; a ciupi. /Orig. nec.

A SE PIȘCA mă pișc intranz. 1) A face (concomitent) schimb de pișcături usturătoare (unul cu altul). 2) pop. (despre Lună și lumina ei) A începe să scadă; a se micșora; a descrește. /Orig. nec.

PIȘCAT n. 1) v. A PIȘCA și A SE PIȘCA. ◊ ~ul Lunii (sau luminii) fază de descreștere a Lunii. 2) muz. Mod de interpretare la instrumentele muzicale cu coarde, producând sunete prin pișcarea coardelor cu degetele, fără a folosi arcușul; pizzicato. /v. a (se) pișca

pișcà v. 1. a apuca și strânge cu vârful degetelor: nu mă pișca, că mă doare; 2. a mușca, vorbind de insecte; m’a pișcat un purice 3. a împunge ușor: vinul cam pișcă; 4. fig. a înțepa, a fi caustic: el pișcă și mușcă; 5. fam. a fura: ea cam pișcă. [Și pițigà = it. PIZZICARE].

pișcat a. fam. cam beat: pișcat la limbă. ║ n. acțiunea și rezultatul pișcării.

pișcă’n-floare m. numele bucovinean al grangurului.

pișc și (Trans. și) píțig, a -á v. tr. (cp. cu mișc și cu it. pizzicare, a pișca. V. pițigoĭ). Cĭupesc, apuc pelea cuĭva cu vîrfu degetelor și o strîng ca să-l doară. Eŭf. Iron. Bat, lovesc: l-a cam pișcat la poliție. Mușc, împung (vorbind de puricĭ ș. a.). Împung, înțep (vorbind de băuturĭ): acest vin pișcă de (saŭ la) limbă. Fig. Fam. Împung cu vorba, trag un sfichĭ. Cĭupesc, fur cîte ceva. V. refl. Luna se pișcă, începe a descrește.

pișcát n. Acțiunea de a pișca. La pișcatu luniĭ, cînd luna începe a descrește.

pișcă’n-floáre saŭ -florĭ m. fără pl. Buc. Gangur.

pișca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. pișc, 2 sg. piști, 3 pișcă; conj. prez. 1 sg. să pișc, 3 să piște

pișcat s. n.

pișcă-n-floare (pasăre) (reg.) s. m.

pișca (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 pișcă; conj. prez. 3 să piște

pișcat s. n.

!pișcă-n-floare (pasăre) (reg.) s. m.

pișca vb., ind. prez. 1 sg. pișc, 2 sg. piști, 3 sg. și pl. pișcă; conj. prez. 3 sg. și pl. piște

pișcat s. n.

pișcat adj. m., pl. pișcați; f. sg. pișcată, pl. pișcate

pișcă-n-floare s. m.

pișc, piști 2, piște 3 conj.

pișca (pișc, pișcat), vb. – 1. A ciupi, a înțepa. – 2. A rupe din ceva cîte puțin. – 3. A mînca puțin, a ciuguli. – 4. A mușca, a răni. – 5. A șterpeli, a fura. – Mr. chișcu, chișcare, megl. pișc(ari). Origine îndoielnică. Probabil de la o rădăcină expresivă pičc- (Pușcariu 1304; REW 6535; cf. Corominas, III, 724), lat. *piccicare (Candrea, Rom., XXXI, 314; Philippide, II, 651; Pascu, I, 63; Tiktin), cf. alb. pitškoń, it. pizzicare, sp. pellizcar. E posibil să fi intervenit o apropiere cu pisc „cioc”, dar acest cuvînt nu ajunge pentru a explica vb. – Der. pișcura, vb. (Banat, a pișca); pișcănfloare, s. m. (grangur, Oriolus galbula), literal „ciupește florile”; pișcat, adj. (cherchelit); pișcător, adj. (înțepător; furăcios); pișcătură, s. f. (ciupitură, înțepătură; mușcătură; urmă lăsată acolo unde lipsește o parte dintr-un obiect). Piț, s. m. (pitulice), pare să aparțină aceleiași familii; der. pițiga, vb. (Trans., a pișca); pițigăia, vb. (a vorbi cu voce subțire, ascuțit), probabil prin forma care se dă buzelor; pițingău, s. m. (insectă, Calopterys splendens; filfizon, lichea, secătură); pițigoi (var. chițigoi, Trans., pițiguș, Banat pițiganie), s. m. (țiglău, Parus; Arg., lacăt); pițigoaică (var. chițigoaică), s. f. (femela pițigoiului); pițărău (var. Trans. pizărău), s. m. (Olt., Trans., colindător; colac pentru colindători; băț de colindător). Legătura lui pițigoi cu pičc- este evidentă și se explică bine prin sunetul cîntecului său (pițigăiat) sau mai probabil plecînd de la sensul de „cioc”, cu suf. augmentativ -oi, cf. cors. pizzigone, sard. pizzugrossu (Bogrea, Dacor., IV, 842). Relația cu piciu „mic” (Tiktin) sau cu ideea de a ciuguli (Scriban) pare îndoielnică. E neîndoielnic înrudit cu pisc „cioc”, cf. pițigaie, s. f. (fluier) față de piscoaie, pițigoi față de piscoi. Piță, s. f. (Banat, carne), cuvînt rar, identificat cu un lat. *pettia (Pușcariu 1326; REW 6450; Philippide, II, 651; Zauner, Rom. Forsch., XIV, 354; Wagner, 112), este probabil același cuvînt ca piț și pare să însemne „bucățică de carne”. De aici pițur(i)că, s. m. (stîrpitură, poreclă care se dă de obicei în Munt., copiilor și flăcăiandrilor), cf. ngr. πιτσουρίϰος. În sfîrșit, pănțăruș (var. panțăruș, pancearuș, parantuș), s. m. (pasăre, Troglodytes parvulus) aparține familiei expresive a lui pițigoi, pițărău și apare neîndoielnic în loc de *pi(n)țăruș (după Tiktin, din sb. caric „pitulice”); cf. panțură (var. panchiță), s. f. (prostituată), pe care Cihac, II, 242 o punea în legătură fără a fi necesar cu ceh. pančava.

pișca, pișc v. t. 1. a se alege cu ceva 2. a fura câte puțin pe nesimțite

PIȘCA vb. 1. v. ciupi. 2. v. înțepa. 3. a ciupi, a înțepa. (Mustul ~ la limbă.) 4. a se ciupi. (Pantalonii s-au cam ~.) *5. v. atinge.

PIȘCA vb. v. descrește, micșora, reduce, scădea.

PIȘCAT adj. v. ciupit.

PIȘCAT s. v. ciupire.

PIȘCĂ-N-FLOARE s. v. grangur.

PIȘCA vb. 1. a ciupi, (pop.) a țicura, (reg.) a picura, a pișcura, (Transilv.) a pițiga. (Cine te-a ~ așa?) 2. a ciupi, a înțepa, a mînca. (Îl ~ puricii, țînțarii.) 3. a ciupi, a înțepa. (Mustul ~.) 4. a se ciupi. (Pantalonii s-au cam ~.) 5.* (fig.) a atinge, a împunge, a înțepa, a șfichiui. (Îl ~ cu vorba.)

pișca vb. v. DESCREȘTE. MICȘORA. REDUCE. SCĂDEA.

PIȘCAT adj. ciupit, înțepat. (Mînă ~.)

PIȘCAT s. ciupire, ciupit, pișcare. (~ cuiva.)

piscat, -ă, adj. (reg.; despre țesături) care are pisc (defect de țesătură).

pișcă-n floare s.m. (reg.) 1. grangur, firă. 2. mierlă. 3. sturz.