PEȘCHEGIU, peșchegii, s. m. (Înv.) Funcționar al seraiului care era însărcinat cu perceperea tributului și cu păstrarea darurilor făcute sultanului. ♦ (Rar) Persoană care așteaptă să primească peșcheșuri (1), care este obișnuită să primească peșcheșuri; p. ext. chilipirgiu. – Din tc. peșkeșči.

peșchegiu sm [At: FILIMON, O. I, 207 / Pl: ~gii / E: tc peșkeșçi] 1 Funcționar al saraiului însărcinat cu perceperea tributului și cu paza darurilor primite de la sultan. 2 (Rar) Persoană care obișnuiește să primească peșcheș. 3 Persoană care primește mită.

PEȘCHEGIU, peșchegii, s. m. Funcționar al seraiului care era însărcinat cu perceperea tributului și cu păstrarea darurilor făcute sultanului. ♦ (Rar) Persoană care așteaptă să primească peșcheșuri (1), care este obișnuită să primească peșcheșuri; p. ext. chilipirgiu. – Din tc. peșkeșči.

PEȘCHEGIU, peșchegii, s. m. (Învechit) Funcționar al seraiului, căruia îi era încredințată perceperea sau paza tributurilor și a darurilor primite de sultan. Începu, după obiceiul turcesc din acei timpi, a trimite la capagii, peșchegii și imbrohori împărătești, ca să-i ceară capul. FILIMON, C. 190. 4. ♦ Fig. Cel care obișnuiește să primească peșcheș; chilipirgiu.

PEȘCHEGIU ~i m. 1) ist. Slujbaș turc care avea în sarcina sa păstrarea peșcheșului. 2) depr. rar Persoană care manifestă un deosebit interes față de peșcheșuri. /<turc. peșkeșți

peșchegiu (înv.) s. m., art. peșchegiul; pl. peșchegii, art. peșchegiii (desp. -gi-ii)

peșchegiu (înv.) s. m., art. peșchegiul; pl. peșchegii, art. peșchegiii (-gi-ii)

peșchegiu s. m., art. peșchegiul; pl. peșchegii, art. peșchegiii