OBRĂZNICI vb. IV. I. refl. și (învechit) intranz, A deveni necuviincios, obraznic (1), impertinent; a-și lua nasul la purtare. Iertați-mă, începuiu a obrăznici. Muierile cad lesne în bîrfele. kotzebue, u. 21v/13, cf. doc. ec. 383, GORJAN, h. IV, 68/7. În așa gînduri d-acum nu mai rătăci, Leapădă-le, zic, cu totul, mai mult nu obrăznici. pann, e I, 56/13, cf. 61/7. Mămuca-i da peste mînă Cînd se mai obrăznicea. negruzzi, s. III, 25. De l-oi vedea obrăznicindu-se cumva, acolo pe loc îi și tai capul. CREANGĂ, P. 231, cf. id. A 106, DDRF, șăineanu, barcianu, alexi, w. Bine-ați făcut că i-ați mai tăiat puțin din nas. A început să se cam obrăznicească, rebreanu, I. 74, cf. Brăescu, A 43. Și-a îngăduit să se obrăznicească adineauri cu mine. c. petrescu, A R. 22. v-ați îmbogățit... și v-ați obrăznicit. stancu, r. a. Iv 398, cf. mera, l. b. 274. (Glumeț) Alte puici albe se obrăzniciseră, ciugulind pînă și prin străchini. camil petrescu, o. II, 88.Tranz. Un viclean și prost războinic obrăznicește-a-ndrăzni El să ne propuie pacea? heliade, o. I, 408. ◊ tranz. fact. Mi-ai obrăznicit băiatul cu alintările tale. com. pașca (Cluj). ♦ tranz. A îndrăzni, a cuteza. Obrăznicește a zice că cereasca bunătate au făcut rea împărțeală. conachi, p. 264. ◊ intranz. Avînd slobodă voie... păzitorii... de a prinde pe acei ce vor obrăznici împotriva hotărîrei aceștiia (a. 1 821). uricariul, II, 128. 2. tranz. (Familiar) A certa cu vorbe aspre, a ocări. Unele ne răspundeau cu zîmbete... altele mai cîinoase la inimă se-nviforau, se ascuțeau și ne obrăzniceau. ciaușanu, R. scut. 13. Credeți că e greu... să te ocăre și obrăznicească? iovescu, N. 116. Ea e cocoană mare cu nasul sus... Cînd vine de la București... ori își zbîrcește nasul, ori ne obrăznicește. pas, l. 293. – prez. ind.: obrăznicesc. – v. obraznic.