OBIDĂ (pl. -de) sf. Întristare adîncă, mîhnire, sdrobire a sufletului: se silea... să-și stăpînească plînsul și obida ce o înnecau (ODOB.); se dete jos cu sufletul plin de ~ și de mîhnire (ISP.); fără nici o mustrare, privea la suferințele și obida supușilor săi (VLAH.) [vsl. obida].