OAJDĂ² s. f. (Regional) 1. Noroi amestecat cu zăpadă; mocirlă, tină. cf. VICIUL, Gl. 2. Rană (PAȘCA, GL.) cu sînge (DR. iii, 833). 3. (În loc. adj.) Oajdă de... = plin de... cf. dr. iii, 833, vaida. I se făcuseră mînile vinete de ger și picioarele hojdii de sînge prin nămeți. RĂDULESCU-CODIN, L. 11. Tăt îs oajdă de sînğă. ALR ii 3 477/362, cf. ALR SN iii h 844. A venit acasă oajdă de tină. MAT. DIALECT. i, 285. (Eliptic) Tot îi oajdă. VICIU, GL. – pl.: oajde. – Și: oajde (VICIU, GL.), oașdă (vaida) s. f. ; hojdii subst. pl. – Etimologia necunoscută. CF. alb. vazhdë „urmă” (DR. iii, 833).