NĂRĂVEALĂ s. f. (Învechit și regional) Faptul de a se nărăvi. 1. cf. nărăvi (1). cf. LM, DDRF. 2. cf. nărăvi (2). cf. klein, d. 385, lb, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. ◊ Expr. Om cu (sau de) nărăveală = om de înțeles, cu deprinderi bune, civilizat. Pleci adecă-n treabă bună și la om de nărăveală. conv. Lit. vi, 113. Oameni cu cinste și nărăveală. slavici, ap. tdrg. – pl.: nărăveli. – Nărăvi + suf. -eală.