NĂPĂSTUI (-uesc) vb. tr. 1 A nedreptăți, a face vre-o nedreptate cuiva; a asupri ¶ 2 A învinui pe nedrept, a arunca o năpaste asupra cuiva: Doamne, cum sînt unii de năpăstuesc omul chiar pe sfînta dreptate! (CRG.); e grozav gîndul c’ai năpăstuit omul care ți-a făcut un mare bine (SLV.) [vsl. napastovati].