NUIA (pl. -iele) sf. 1 Bețișor lung și subțire, flexibil, făcut mai adesea dintr’o creangă, mlădiță: ~ de salcie; cu o ~ înfurcită de alun se descoper adesea izvoare de apă, mine sau comori (🖼 3366); gard împletit cu nuiele ¶ 2 Vargă (de bătut): nevoia învață pe om și ~ua pe copil (PANN); (P): aduni nuiele pentru spinarea ta, oferi singur mijloacele ca să fii pedepsit ¶ 3 Bătaie, lovitură cu nuiaua: li se trăgea cîteva nuiele la tălpi, ca să le vie mintea la cap (I.-GH.) [lat. novĕlla].