NOR¹, Mold. NOUR, Băn. NU(V)ĂR, NUOR, Olten. NOOR, ‡NUĂR sm. 1 🌦 Îngrămădire de aburi de apă condensată în picături așa de mici că plutesc în atmosferă și se transformă apoi în ploaie, zăpadă, etc. (🖼 3356): cerul e acoperit de ~i; (P): după ~ vine senin; parcă a căzut din ~i, e amețit, nu știe de face, de unde a venit, unde se află ¶ 2 Pr. ext. Mulțime nenumărată, deasă, care întunecă lumina ca și un nor: un ~ de praf galben se ridică de la pămînt (DLVR.); ei vin... întunecînd pămîntul ca ~ii de lăcuste (VLAH.); un ~ de Turci înainta cu mers grabnic ca lăcustele spre curțile domnești (ODOB.) ¶ 3 Ⓕ Întristare, mîhnire: o viață fără ~i; un ~ îi acoperi fața [‡nuăr < lat. nubĭlum].