înfrânge [At: CORESI, EV. 27/33 / Pzi: înfrâng / E: ml *infrangere] 1-2 vtr (Înv) A (se) frânge. 3-4 vtr (Nob) (A face să-și piardă sau) a-și pierde forma originară. 5 vt (Fig; d. inimă) A zdrobi. 6 vt (D. lege, ordin etc.) A încălca. 7 vt (Rar) A nesocoti voința cuiva. 8 vt (D. cusururi, greșeli, obiceiuri rele, vicii) A curma. 9 vt A-și stăpâni o anumită stare sufletească. 10 vt (Înv) A duce o viață destrăbălată. 11 vr (Înv) A suferi de o boală venerică. 12 vt (Fig) A învinge rezistența cuiva. 13 vt (Fig) A seduce. 14 vt A învinge în luptă. 15 vr (Înv) A se căi. 16 vr (Înv) A reveni la sentimente mai bune.

înfrângere sf [At: CORESI, EV. 19/32 / Pl: ~ri / E: înfrânge] 1 (Înv) Frângere. 2 (Nob) Pierdere a formei originare Si: înfrânt¹ (2). 3 (Fig) Zdrobire a inimii Si: înfrânt¹ (3). 4 (Rar) Încălcare a dispozițiilor unei legi, a unui regulament etc. Si: contravenție, înfrânt¹ (4). 5 Nesocotire a voinței cuiva Si: înfrânt¹ (5). 6 Curmare a unor greșeli, obiceiuri rele, cusururi, vicii Si: înfrânt¹ (6). 7 (Înv) Căință. 8 Stăpânire a manifestărilor unei stări sufletești Si: înfrânt¹ (8). 9 (Înv) Viață desfrânată Si: înfrânt¹ (9), înfrântură (1). 10 (Înv; csnp) Suferință provocată de o boală cu transmitere sexuală Si: înfrânt¹ (10). 11 Învingere în luptă Si: înfrânt¹ 12 (Fig) Învingere a rezistenței cuiva Si: înfrânt¹ (12). 13 (Înv) Pierdere a unei bătălii Si: înfrânt¹ (13). 14 (Înv) Revenire la sentimente mai bune Si: înfrânt¹ (14). 15 (Înv) Smerenie. 16 (Înv) Seducere. modificată

ÎNFRÎNGE, înfrîng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a zdrobi (în lupte înarmate). S-a dovedit încă o dată că nu există forță în lume care să poată înfrînge popoare care și-au luat soarta în propriile lor mîini. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2773. Bătălia în care Tomșa fusese înfrînt... se dăduse dimineață. SADOVEANU, O. VII 154. Îi ajutase asupra protivnicilor... de-i înfrînse. ISPIRESCU, L. 51. (Fig.) Galileu... înfrînt prin chinurile temniței, fu scos în fine la lumină. ODOBESCU, S. III 319. ◊ (Cu privire la abstracte) Strîngînd legăturile cu masele, sprijinindu-te pe mase, explicîndu-le sarcinile care stau în fața lor și mobilizîndu-le la luptă pentru rezolvarea lor, poți înfrînge orice greutate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2436. ♦ (Cu privire la stări sufletești) A înăbuși. Mai avea remușcări, însă reușea să și le înfrîngă. SAHIA, N. 109. Orice vis, orice dorinț-a mea Eu singur le-am înfrînt încet-încet. EMINESCU, O. IV 253. ◊ Refl. pas. Deznădejdi, ce nu se-nfrîng, În grozav vîrtej se strîng. MACEDONSKI, O. I 200. ♦ (Cu privire la legi, dispoziții, ordine) A nesocoti, a încălca, a viola. A înfrînt dispozițiile legii. – Forme gramaticale: perf. s. înfrînsei, part. înfrînt..

ÎNFRÎNGERE, înfrîngeri, s. f.Acțiunea de a înfrînge. 1. Zdrobire, învingere. Vestea înfrîngerii lui Tomșa trecuse prin Iași ca furtuna de grindină. SADOVEANU, O. VII 155. Niciodată un cuvînt despre înfrîngere sau retragere. CAMIL PETRESCU, U. N. 419. 2. Călcare, violare a legii. Înfrîngerea dispozițiilor legale.

ÎNFRÂNGE vb. tr. a învinge, a birui (în luptă). ◊ a-și stăpâni o stare de spirit. (< lat. infrangere)

A ÎNFRÂNGE înfrâng tranz. 1) A bate câștigând lupta. 2) A supune voinței sale. [Sil. în-frân-] /<lat. infrangere

înfrânge v. 1. a învinge cu totul: Traian a înfrânt pe Daci; 2. fig. a călca o lege, un ordin. [V. frânge].

înfrângere f. 1. pierderea unei bătălii mari; 2. infracțiune.

înfrîng, -înt, a -nge v. tr. (lat. infringere [îld. infrángere], d. frángere, a frînge; it. infrángere și infrágnere, vfr. enfraindre, nfr. enfreindre). Înving de tot: Trăĭan ĭ-a înfrînt pe Dacĭ. Fig. Calc, violez o lege, un ordin, un tratat.

înfrîngere f. Învingere totală: după înfrîngerea Dacilor, Traĭan a prefăcut Dacia în provincie romană. Infracțiune.

înfrânge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrâng, 3 sg. înfrânge, perf. s. 1 sg. înfrânsei, 1 pl. înfrânserăm, m.m.c.p. 1 pl. înfrânseserăm; conj. prez. 1 sg. să înfrâng, 3 să înfrângă; ger. înfrângând; part. înfrânt

înfrângere s. f., g.-d. art. înfrângerii; pl. înfrângeri

înfrânge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrâng, 1 pl. înfrângem, perf. s. 1 sg. înfrânsei, 1 pl. înfrânserăm; part. înfrânt

înfrângere s. f., g.-d. art. înfrângerii; pl. înfrângeri

înfrânge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrâng, perf. s. 1 sg. înfrânsei, 1 pl. înfrânserăm; part. înfrânt

înfrângere s. f., g.-d. art. înfrângerii; pl. înfrângeri

ÎNFRÂNGE vb. v. căi, frânge, pocăi, regreta, rupe.

ÎNFRÂNGE vb. 1. v. birui. 2. v. depăși. 3. v. stăpâni. 4. v. răzbi.

ÎNFRÂNGERE s. 1. învingere, (înv.) poticală, risipă, spargere. (~ cotropitorilor.) 2. bătaie, eșec. (A suferit prima ~ într-un meci.)

ÎNFRÂNGERE s. v. căință, mustrare, părere de rău, pocăință, regret, remușcare.

înfrînge vb. v. CĂI. FRÎNGE. POCĂI. REGRETA. RUPE.

ÎNFRÎNGE vb. 1. a bate, a birui, a întrece, a învinge, (pop.) a dovedi, a prididi, a rămîne, a răpune, a răzbi, a supăra, (înv. și reg.) a supune, (înv.) a dobîndi, a frînge, a pobedi, a răzbate, a sparge, a tîmpi, a vinci. (Îi ~ pe dușmani.) 2. a birui, a depăși, a învinge, a răzbi, (livr.) a surmonta. (A ~ toate dificultățile.) 3. a(-și) birui, a(-și) înfrîna, a(-și) învinge, a(-și) stăpîni, (pop. și fam.) a(-și) struni. (Și-a ~ emoția.) 4. a(-l) ajunge, a(-l) birui, a(-l) copleși, a(-l) covîrși, a(-l) cuprinde, a(-l) învinge, a(-l) podidi, a(-l) prinde, a(-l) răzbi, a(-l) toropi, (înv.) a(-l) preacovîrși, (fig.) a(-l) doborî, a(-l) lovi. (L-a ~ oboseala.)

ÎNFRÎNGERE s. 1. învingere, (înv.) poticală, risipă, spargere. (~ cotropitorilor.) 2. bătaie, eșec. (A suferit prima ~ într-un meci.)

înfrîngere s. v. CĂINȚĂ. MUSTRARE. PĂRERE DE RĂU. POCĂINȚĂ. REGRET. REMUȘCARE.

Înfrângere ≠ biruință, izbândă, succes, triumf, victorie