NESOCOTINȚĂ (pl. -țe), NESOCOTIRE sf. 1 Faptul de a nesocoti: n’a putut suferi o astfel de nesocotire (CAR.) ¶ 2 Lipsă de s o c o t i n ț ă, de chibzuială, nechibzuință; ușurință: cîți alții pe lume își văd, ca dînsul, virtutea și norocul spulberate prin nesocotința lor! (ODOB.).