NEOCONFUCIANÍSM (< fr.) s. n. Sistem eclectic, continuator al tradiției confucianiste, cu influențe budiste și taoiste, începând cu perioada dinastiei Song (960-1279), când eticii confucianiste clasice i se adaugă o nouă metafizică centrată pe termenii chinezi li (principiu, structură) și qi (materie-energie); cercetătorii disting Școala raționalistă (Cheng Yi și Zhu Xi) și Școala spiritualistă (Cheng Hao, Lu Xianshan, Wang Yangming).