NEGRĂIT, -Ă adj. 1. Care nu poate fi spus, exprimat, descris (atît e de mare, de intens, de frumos, de bun etc.), nespus (2), inexprimabil, indescriptibil; p. ext. extraordinar, excepțional, nemaipomenit. Bucurați-vă cu bucurie negrăită și slăvită. cod. vor. 140/24. Îmbrăcat cu lumină neatinsă și cu slavă negrăită. varlaam, c. 377. Au scris vedeniia cea plină de taine negrăite (a. 1775). gcr ii, 106/19. Veselia cea negrăită. mineiul (1776), 6^r2/20. Acea slavă și lumină a negrăitelor bunătăți. varlaam-ioasaf, 32^r/13, cf. lb. Nu înceta de a arăta către mine negrăita ta bunătate. marcovici, d. 5/14, cf. 162/9. Atîtea minuni negrăite. gorjan, h. i, 150/20, cf. 3/35, iv, 155/13, polizu, pontbriant, d., lm. E de o frumuseță negrăită drumul acesta pină sus la Polatiștea. vlahuță, o. a. II, 133, cf. DDRF, RARCIANU, ALEXI, W. În clipa durerii negrăite Voi pune-n mintea voastră lumina ce nu piere. petică, o. 192, cf. 77. O frumusețe albastră, negrăită, se lăsa din stele pe pămînt. galaction, o. 66, cf. 321. Primăvara asta timpurie, după semnele ei, îi umplea inima de niște doruri negrăite. v. rom. noiembrie 1953, 162. ◊ (Adverbial; urmat de determinări introduse prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ absolut) O, lasă-mi capul meu pe sîn, Iubito, să se culce, Sub raza ochiului senin Și negrăit de dulce. eminescu, o. i, 179, cf. vlahuță, p. 47, coșbuc, p. i, 264. Eram copil și-n mintea mea poveștile erau însuflețite de o viață negrăit de dulce. petică, o. 277, cf. șăineanu, d. u. Niciodată o zăpadă n-a fost atît de albă. Atît de negrăit de albă. Părea albastrâ-verzuie. tribuna, 1961, nr. 216, 5/1. 2. (Învechit, rar; despre copiii mici) Care nu poate (încă) vorbi. Prunc negrăit. mineiul (1776), 53^r1/35. ◊ (În credințe populare) Apă negrăită = apă adusă de la izvor sau de la fîntînă de către cineva care în tot timpul acestei acțiuni nu vorbește; (regional) apă mută. Se descîntă cu o creangă de busuioc cu apă neîncepută și negrăită. i. cr. ii, 186. 3. (Învechit, rar; despre oameni) Care nu se înțelege, nu ajunge la un consens cu altul. Și urii credea grăitelor de Pavelu, iară alții nu credea. Negrăiți (fără să se înțeleagă b 1938) era urulu cătră alaltu, duseră-se. cod. vor. 104/11. 4. (Învechit, rar) De care nu se ține socoteală, care nu se ia în considerație. Zilele ceale mai denainte negrăite (nu se mai pun la număr b 1938) vor fi pentru că s-au pîngărit capul rugii lui. biblia (1688), 98²/32. – pl.: negrăiți, -te. – pref. ne- + grăit.