NECĂSĂTORIT, -Ă adj. Negativ al lui căsătorit; care nu este căsătorit; celibatar. (Substantivat) Ca la un pierzătoriu al patimilor și chip al vieții ceii dreapte și ajutătoriu al celor necăsătoriți..., toți la tine venim. mineiul (1776), 173^vI/34, cf. drlu. ♦ (Popular; despre viață, trai) Care este specific omului necăsătorit; de celibatar. Viață necăsătorită la bătrînețe e cea mai urîtă. zanne, p. Iv, 484. – pl.: necăsătoriți, -te. – pref. ne- + căsătorit.