NECINSTIT, -Ă adj. Negativ al lui cinstit. 1. Lipsit de mărire, de glorie; (demn de) disprețuit, (de) desconsiderat; nebăgat în seamă; umil. Și au cruțat Saul... toate bunele și nu vrea să le piarzâ pre eale și tot lucrul necinstit și defăimat au pierdut. biblia (1688), 206¹/16. Fieștecare om avea și cîte un dumnezeu și nu den făpturile ceale mari ale lui Dumnezeu, ci den ceale prea necinstite avea în loc de dumnezeu (a. 1747). gcr ii, 40/1. Știu, o, soațelor, că vă pare rău pentru mine văzîndu-mă așa, necinstită. mineiul (1776), 144^v2/30, cf. budai-deleanu, LEX., LB, HELIADE, O. II, 352, polizu, costinescu. ♦ (Substantivat) Pe tine te-am urmat... că să te bucuri Că-l răzbunăm de troieni pe Menelau, precum și pe tine, Cel necinstit! murnu, i. 8. ♦ Dezonorant, rușinos. Dorind a vedea slava a tot țiitoriului... n-ai băgat în seamă necinstea vieții, răbdînd moarte necinstită. mineiul (1776), 59^rl/17, cf. pontbriant, d. 2. Lipsit de cinste, de probitate; incorect; escroc, înșelător. cf. lb. Cutare barbar și rău, Cutare e necinstit, Cutare este zgîrcit. mumuleanu, ap. gcr ii, 250/25, cf. heliade, o. ii, 352. Cu cît era de lacom, era și necinstit: Un rău narav nu poate să n-aibă și păreche. negruzzi, s. ii, 239, cf. pontbriant, d., ddrf. Mai bine sărac și curat decît bogat și necinstit. zanne, p. v, 567. ◊ (Substantivat) Se va face un înșălător, un necinstit, un plastograf și... va fi rușinea părinților. negruzzi, s. i, 298. ◊ (Adverbial) A hotărît să nu joace cu cărțile cele blagoslovite decît cu jucătorii carii jucau necinstit. id. ib. 87. ♦ Care vădește, trădează lipsa de cinste, de probitate. Dacă-i duc două clondire, îmi dă și un tricou, și cizme, zău... – Dar asta-i treabă necinstită! tudoran, p. 69. – pl.: necinstiți, -te. – pref. ne- + cinstit.