NEBUNEȘTE adv. 1. (Învechit) Fără dreptate, fără temei; (sens curent) din cauza nesocotinței, nechibzuielii, fără judecată dreaptă, fără chibzuință, orbește, prostește. Unde-aș vrea să mă laud, n-aș face nebuneaște, că eu voi să spui dereptate. Coresi, l. 382/2. Intoarnă-te înapoi, fiiul meu Davide, iaca eu am făcut nebuneaște și foarte tare am greșit (a. 1685) gcr I, 275/36, cf. anton. Car. Cine îș lasă creștinătatea sa pentru deșertăciunile lumii, nebuneaște să înșală. Antim, ap. gcr ii, 5/4. Nebunește purtînd diregătoria, în scurt timp toate le au răscolit. Șincai, hr. i, 198/19, cf. lb. Cîtu-i viața înflorită, o cheltuim nebunește. Russo, s. 29, cf. Polizu, pontbriant, d. Dă poroncă armiei de întors în Polonia, căci de cînd am intrat în Moldova, cu gînd de a o supune, am perdut nebunește giumătate din ostașii noștri. Alecsandri, t. 1490, cf. Costinescu. 2. În mod cu totul exagerat, fără margini, fără măsură; foarte tare, foarte intens, foarte mult; (pe lângă verbe de mișcare) foarte repede. cf. lm. Cheltuiește nebunește, ddrf. Și din nalta bălărie sare o fetiță blondă Ca un fir de păpădie! Geaba fuge nebunește ca să scape de ștrengar. Iosif, v. 47. Era sigur că, dacă ar revedea-o, ar iubi-o mai nebunește. Rebreanu, i. 232, cf. 305. Umbra roților și a cailor se prelungea departe, pe întinsul alb al șoselei, fugind nebunește înaintea lor. Bassarabescu, s. n. 138. Un locotenent de artilerie... galopa nebunește pe drumul mare. Brăescu, v. 74. Văzu că trecătorii întorc mirați capul și se uită după el. Își dădu seama că aleargă nebunește. Stancu, r. a. iv, 123. În clipa următoare inima lui își reluă nebunește bătăile. Tudoran, p. 37, cf. alr ii/i h 34/769. – Nebun + suf. -ește.