NEAJUTORAT, -Ă adj. Negativ al lui ajutorat. 1. Lipsit de ajutor, de sprijin, de apărare. Văzînd că n-are nici un ajutoriu, au năzuit la domnul nostru cu mare rugăminte, ca să nu-l lase neajutorit. R. popescu, în mag. ist. iv, 143/24. ◊ (Substantivat) M-am luptat ca într-o cursă în care eram oprit, Numai pentru mîntuirea celor neajutorați. conachi, p. 49. Înfățișarea comico-duioasă a necazurilor păpădiei, lăstunului, pițigoiului sau furnicii... îndeamnă la înțelegere și dragoste pentru cei neajutorați. v. rom. octombrie 1954, 210. 2. Lipsit de posibilități, de resurse (materiale) ; spec. care nu știe să se descurce în viață. Eu vreau să-ți fac un bine, căci te văd bătrînă și neajutorată. sandu-aldea, d. n. 190. Nicăieri nu vrei să-l iei pe băiatul acesta, și-i așa de neajutorat. t. popovici, s. 43. ♦ Care trădează neputință, neîndemînare, dezorientare; (rar) neajutat. Ochii lui speriați, neajuturați, păreau că spun orișicui: „Pe mine nu mă întrebați nimic, eu nu știu nimic.” agîrbiceanu, p. m. 160. – Pronunțat: ne-a-. – pl.: neajutorați, -te. – Și: (învechit) neajutorit, -ă, (regional) neajuturat, -ă adj. – pref. ne- + ajutorat.