NASTURE s. m. 1. Obiect de os, de metal, de lemn, de material plastic etc., de diferite mărimi și forme, de obicei rotund, folosit pentru a încheia părțile unui obiect de îmbrăcăminte sau de lenjerie sau ca podoabă; (regional) bumb. 1 caftan cu 14 nasture de la Medeia (cca 1588). cuv. d. bătr. i, 203/12, cf. 197/4. Grijită bine pedestrimea, cu haine tot de feleandrăș, cu nasturi și cu ceprage de argint. m. costin, o. 63. Izvod de zestre... 26 nasturi vechi ce au fost la un tărban fără mărgăritar (a. 1745). uricariul, xi, 225. Hlamida cea albă era încheiată la piepți cu nasturi de aur (a. 1773). Gcr ii, 90/6. Nasturul [hlamidei] încununa prea Aihina (a. 1773). id. ib. 90/24. Las nevestii lui Gheorghe mintiia a neagră, împreun(ă) cu nasturii de argint (a. 1775). iorga, s. d. xii, 91. 2 părechi de nasturi mari de aur, unii suciț, iar alții cu robine în vărfu (a. 1778). id. ib. viii, 3. Niște straie groasă de postav albastru, cu nasturi de aramă poliită. ist. carol xii, 36^r/23, cf. iorga, s. d. viii, 86. Pretindea că el n-a dat acei nasturi de diamant lui Omer Pașa. bălcescu, ap. ghica, a. 419. Guvernul a dat grănicerilor o manta de postav ser cu două rînduri de nasturi. i. ionescu, m. 273. Mandarinu-n haine scumpe de mătasă vișinie, Cu frumoase flori de aur și cu nasturi de opal. alecsandri, poezii, 83. Cînd nu-ți avea plumbi, încărcați cu nasturi de la chingă. id. t. 1 505. Se pomenește trădat de un nasture prea slab cusut tocmai acolo unde trebuia cusut mai trainic. caragiale, o. iv, 139. Încinși cu chimir de piele, bătut cu ținte și nasturi de metal. F (1897), 435. Bluză rusească neagră, încheiată cu nasturi de sidef la gît. c. petrescu, î. ii, 216. Chimirul lat, cu nasturi de alamă. d. botez, f. s. 67. Tălmăcirea-n versuri carte de pe carte-i Ca un rînd de nasturi și mărgele sparte, Scoase din săltarul lexicului gros. arghezi, s. p. 12, cf. id. c. j. 144, id. vers. 180, vianu, m. 75. Bibina cosea nasturi de sidef la o cămașă de mătase albă. stancu, r. a. ii, 100. Își vîrî obrazul în nasturii și vestonul lui. v. rom. iulie 1954, 206. În afară de cele arătate mai sus, n-avea nimic, nici nasturi auriți, nici ancore brodate cu fir. tudoran, p. 11. Umbla îmbrăcat Intr-un laibăr negru cu nasturi de argint. t. popovici, se. 8, cf. 79, 94, barbu, ș. n. 145. Nasturi de-argint că scotea, De-ncărca o șușanea. alecsandri, p. p. 89. Ș-încă mă mai poartă Cu zăbune d-albe... Cu nasturi curați, Pe piept răvărsați. teodorescu, p. p. 79, cf. 440, gcr ii, 332. Este horă-n sat la noi Și-s poftiți mai mulți flăcăi, Cu nasturi și curea late Și cu pletele pe spate. șez. i, 75. ◊ (Ca termen de comparație) O sudoare înghețată... ieșea ca niște nasturi pe obrazul lui. negruzzi, s. i, 165, cf. Mat. folk. 297. Frumos ca un nasture. ciaușanu, gl. ◊ fig. Roua-i nasturi pe verdeață, Și Zorilă-n răsărit Joacă-n cîmpul auri. bolliac, o. 181. ◊ De-a nasturii sau cu (ori în, la) nasturi = numele unui joc de copii care se joacă cu nasturi (1); (regional) în bumbi. com. din țepeș vodă-cernavodă, cf. alr sn v h 1 288. ♦ (Rar) Ciucure, canaf (barcianu); buclă, nod (budai-deleanu, lex.). 2. (Prin Munt.) Tabletă, comprimat, pastilă (conținînd o substanță medicamentoasă). Nasture de friguri. bul. Fil. v, 169, cf. cv 1951, nr. 9-10, 43. 3. fig. (Prin Ban.; la pl.) Bășicuțe de aer care se formează în băuturile alcoolice tari. cf. mărgea (I 3 d), năsturel (I 2). cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 1. – pl.: nasturi și (învechit, rar, n.) nasture. – Și: (regional) nastur, nastore (alr i 1861/186, 200, 768, 772, 776) s. m. – Etimologia necunoscută.