NĂCLĂIT, -Ă adj. Acoperit sau îmbibat cu o substanță unsuroasă, cleioasă, murdară; uns peste măsură. cf. odobescu, s. iii, 187. Un bătrîn cu fața prietenoasă și cu niște plete năclăite. rebreanu, n. 255. Vă sculați cu gîturile năclăite și mirositoare. camil petrescu, t. ii, 208, cf. id. o. ii, 281. Părul năclăit îi aluneca pe față. t. popovici, s. 34, cf. 67, id. se. 244, 415, alr ii 3 391/47, 64. ◊ Fig. Imaginile... nu mai lăsau să se înțeleagă nimic altceva decît un fel de atmosferă năclăită, fără nici o perspectivă, fără nici un înțeles. v. rom. ianuarie 1954, 167. – pl.: năclăiți, -te. – v. năclăi.