mândrie s.f. I 1 demnitate, semeție, <pop.> dârzenie, făloșenie, făloșie. Domnitorul muntean are o atitudine plină de mândrie în fața solului turc. 2 demnitate, onoare. A răspuns cu mândrie celui care voia să-l umilească. 3 mulțumire, satisfacție, <rar> satisfacere, <înv.> mândrețe, trufă², trufie, <latin.> contentație. Are o mare mândrie că a reușit primul la concursul de rezidențial. 4 amor-propriu, aroganță, deșertăciune, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, orgoliu, prezumție, prezumțiozitate, semeție, suficiență, trufie, vanitate, <livr.> fatuitate, iactanță, morgă², <rar> superbie, țănțoșie, <înv. și pop.> buiecie, măreție, mărire, <pop. și fam.> ifos, țâfnă, <înv. și reg.> fălie, măroșie, trufă², <reg. > buiecime, făloșenie, făloșie, hâtrie, hireșeță, nielcoșag, nielcoșie, <înv.> fălnicie, îngâmfeală, laudă, mărie¹, mărime, mândrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufășie, zădărnicie, <grec.; înv.> megaloprepie, megalopsihie, <fran.> gloriolă, <fig.> aere (v. aer¹), fumuri (v. fum), împăunare, <fig.; pop. și fam.> păunire, <fig.; înv.> umflare. Mândria tinereții trebuie, uneori, trecută cu vederea. 5 (înv. și reg.) v. Frumusețe. Mândrețe. Splendoare. Strălucire. 6 (înv.) v. înțelepciune. II (concr.; mai ales fig.) fală, glorie. Este mândria universității la care este student.