MUȘAMA s. f. 1. Țesătură de pînză impermeabilizată prin lăcuire pe una dintre fețe, utilizată în gospodărie, în ateliere, industrie etc. pentru a proteja obiectele împotriva prafului, a apei, a murdăriei etc.; bucată din acest material. Cf. ROSETTI-CAZACU, I. L. R. I, 334. 2 1/2 coț mușam[a] (a. 1747). IORGA, S. D. XII, 45. Alte cheltuiele: mușamale și lumini (a. 1785). id. ib. VI, 188. 1 cort de ploaie de mușama verde (a. 1803). id. ib. XII, 146. Să-i zugrăvească chipul în taină pe mușama. PANN, E. I, 104/5. Un om cu cămașa neagră și unsă de strălucea ca o mușama. GANE, N. II, 38. Soldații alergau de colo pînă colo, unii aruncînd mușamale peste muniții, alții trăgînd de lanțuri caii. D. ZAMFIRESCU, R. 70. Marinarii veniră în grabă cu o mușama. DUNĂREANU, CH. 50. În jurul mesei rotunde, acoperită cu o mușama . . . , prietenele se așezau cu oftatul lor obișnuit. ANGHEL-IOSIF, C. L. 76. O făclie mare de ceară galbenă . . . ínvălită cu mușama. N. A. BOGdan, C. M. 179. Birjarul era o momiie de țoale și mușămăli. PETRESCU, L. II, 158. Închise carnetul cu scoarțe, de mușama vărgată. id. R. DR. 56. Catastife cu scoarțe de mușama. I. BOTEZ, B. I, 20. Pistoale alămite Cu mușamale-nvelite. TEODORESCU, R. P. 298. Lelița cu mușama n-are sara ce mînca. ȘEZ. XII, 142. ◊ F i g. Se întîmplase mai de mult un lucru îngrozitor, repede acoperit cu mușamaua ipocriziei noastre școlărești. I. BOTEZ, B. I, 100. ◊ E x p r. A face un lucru (sau lucrurile) mușama = a mușamaliza. Am scăpat de-acolo; acum ne rămîne să ne păzim aici vro cîtăva vreme, pîn' ce s-o face lucru mușama. ALECSANDRI, T. 401, cf. CIHAC, II, 598, DDRF. Vom pune să ticluiască un fel de cercetare și să facă lucrurile mușama. XENOPOL, ap. ȘIO II₁, 226, cf. ZANNE, P. III, 252. A rămîne lucru mușama = „a rămîne lucru curat”. ZANNE, P. III, 252. 2. Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodia după care se execută acest dans; (regional) mînioasa (II). Cf. SEVASTOS, N. 282. Ia, zi o „mușama”, Bratosine ! Și pe cînd lăutarul trăgea arcușul pe sacîz, Stoica Năvodaru se dădu lingă Pleșea și-i șopti ceva. SANDU-ALDEA, D. N. 198. Nimeni nu știa să joace mușamaua ca feciorii lelii Smaranda și fetele finii Bucure. PÎRVULESCU, C. 47, cf. PAMFILE, J. I, 17, VARONE, D. 118, H I 190, II 257, 323, VII 121, 361. Ceilulți întindeau a juca mușamaua. CR. III, 82. Din fluier zicea mușamaua și doba o bătea tot în trei pași. ib. IV, 50. – Pl.: mușamale și (popular) mușămăli. – Și: (regional) mușamea (VÎRCOL, V. 96), moșamea (CIAUȘANU, V. 180) s. f. – Din tc. mușamma.