MUTILA vb. I. T r a n z. (Complementul indică părți ale corpului) A tăia, a amputa, a reteza, a ciunti cu o armă, în urma unei explozii, a unui accident etc.; (complementul indică ființe) a schilodi, a amputa o parte a corpului cu o armă, în urma unei explozii, a unui accident etc.; p. e x t. a desfigura, a sluți. Cf. NEGULICI, STAMATI, D., COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., DM. (Fig.) A mutila lucrarea de artă . . . este, cu un cuvînt, o profanare. CARAGIALE, N. S. 34, cf. id. O. VII, 552. Acela este tipograful care în primul tău poem, din zăpăceală, ți-a mutilat trei strofe lapidare. TOPÎRCEANU, B. 98. Nici o disproporție deșănțată, nici o exagerare, care mutilează necesar întregul, nu tulbură cu vreo cută oglinda imaculată a disciplinei. RALEA, S. T. III, 234, cf. 22. ◊ R e f l. S-a mutilat cu o armă. - Prez. ind.: mutilez. – Din fr. mutiler, lat. mutilare.