MUSCUȚĂ s. f. 1. Musculiță (I 1). Muscuțele ceale mici . . . în unghiurile ochiului se adună. CALENDARIU (1814), 180/9. Un roiu de muscuțe. AR (1829), 234¹/8.- Muscuțele-mpregiuru-mi făceau a lor mișcare. MUREȘANU, P. 117/3. Și cu crengi îl apăr pagii de muscuțe și zăduf. EMINESCU, O. I, 85. Se strîng totdeauna roiuri de muscuțe să bîzîie pe creasta monumentului înfierbîntată de arșiță. CARAGIALE, O. III, 13. Goandele de cîini sînt muscuțe galbene ce se suie pe cîini. MARIAN, INS. 397. Soarele era încă deasupra asfințitului și în lumină jucau roiuri de muscuțe. SADOVEANU, O. XII, 384, cf. id. P. M. 82. Sucnă-murgă ca muscuță în crăpătură au auzit toate sfaturile și propusurile zmeodicelor. SBIERA, P. 105. ◊ F i g. Și paing de tribunaluri, în corciocurile mele Mulți răzăși, muscuțe proaste, cadu-n lațu-mi bîzîind. PR. DRAM. 364. ♦ (Și în sintagma muscuță mănînțică, MARIAN, INS. 370) Muscă neagră (Musca corvina). id. ib. ♦ (Și în sintagma muscuță de vin, ALR SN I h 243) Muscă-bețivă (Drosophila funebris sau fenestrarum). ib. 2. (Regional) Albină (Apis mellifica) (Cîmpulung Moldovenesc). CHEST. VI 22/3. – Pl.: muscuțe. – Muscă + suf. -uță.