méșter, -ă, meșteri, -e, s.m.f., adj. 1. Meșter-grindă = grinda mai groasă care se pune cruciș sub celelalte grinzi, pentru a întări podul casei: „Bărbatu-o legat gura sacului cu sfoara di la sac și o legat sacu cu femeia, cu lanțu, la meșter-grindă, cum erau la căsâle bătrânești” (Bilțiu, 2007: 404). 2. (adj.) Priceput la vrăji: „Pă un păcurar l-o adus pă sus o femeie meșteră la vrăjuri” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 150). ■ Atestat 1407. ■ (onom.) Meșter, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. mester „maestru” (DEX, MDA).