mergere s.f. I 1 deplasare, mers, mișcare, umblet, <rar> ambulație, mergătură, <pop.> umblătură, <înv.> deplasament, marș, merset. Mergerea pe jos după masă este recomandată de medic. 2 ducere, mers, plecare, <pop. și fam.> pornire. După mergerea părinților de acasă, copiii au început să facă obrăznicii. 3 (înv. și pop.) v. Acompaniere. Conducere. Ducere. Însoțire. Întovărășire. Petrecere. 4 (constr. cu vb. „a se duce”, „a veni” și precedat mai ales de prep. „în”; înv.) v. Vizită. 5 (înv.) v. Înșirare. Înșiruire. Perindare. Succedare. Succesiune. II (înv.) mergere-înainte v. Dezvoltare. Evoluție. Înaintare. Mers-înainte. Progres. Propășire.