MARINÍM, -Ă adj. (Învechit) Mărinimos. Binevoiește, marinime împărate, de a da uitărei o întîmplare ce s-au simțit nu cu mai puțină durere în Persia. AR (1829), 78¹/10. Sufletul lui cel marinim nu putea decît a fi pătruns de groază, ib. 78¹/50, cf. 127²/23. Însă secolii văzură sufletele marinime, Geniul și frumusețea și virtuțile sublime. HELIADE, O. I, 293. - Pl.: marinimi, -e. – Mare¹ + inimă, după lat. magnanimus, fr. magnanime.