LOPATĂ (pl. -peți) sf. 1 Unealtă de lemn sau de fier (mai adesea cu coadă de lemn cu care se ridică de pe jos pămînt, nisip, zăpadă, gunoiu băligar, cu care se vîntură grîul, etc. (🖼 2948); (P): lopata grămădește și sapa risipește (PANN); cu ~, cu grămada, în cantitate mare: curaj cu chila și minciuni cu lopata (VLAH.); (P): nu e cu lopata, ci cu judecata, dreptatea nu trebuie să și-o caute cineva cu bătaia; de acum, sapa și lopata, acum s’a sfîrșit cu mine, nu mai am nici o nădejde, nu-mi mai rămîne decît să aștept moartea ¶ 2 Unealtă de lemn, cu coada foarte lungă, de băgat pîinea în cuptor (🖼 2949) ¶ 3 ⛵ Unealtă de lemn cu care se vîslește o luntre, vîslă (🖼 2950): apucînd lopețile cu putere, se îndepărtă de la mal într’o clipă (D.-ZAMF.) [vsl.].