LOCUI, † LĂCUI (-uesc) vb. tr. și intr. 1 ‡ A trăi: să lăcuească neștine frumos și drept, ca să nu vinuască pre nimenea (PRV.-MB.) ¶ 2 A ședea într’un loc (cu casa), a-și avea locuința, domiciliul; a trăi undeva: îi primi să locuească în curtea palatului (ISP.) [ung. lakni, refăcut după loc].