LITURGICĂ s. f. Ramură a teologiei care se ocupă cu istoria, formele și interpretarea cultului creștin.

LITURGICĂ s.f. Ramură a teologiei care studiază istoria, formele și interpretarea cultului divin. [Gen. -cii. / cf. fr. liturgie].

liturgică f. știință relativă la administrațiunea cultului.

liturgic, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ici, ~ice^[1] / E: fr liturgique] 1 a Care aparține liturghiei (1). 2 a Privitor la liturghie (1). 3 sf Ramură a teologiei care studiază istoria, formele și interpretarea cultului divin. 4 a (Înv; în Grecia antică) Care ține de îndeplinirea unui anumit serviciu public, anual, de către unul din membrii societății. corectat(ă)

LITURGIC, -Ă, liturgici, -e, adj. Care se referă la slujba liturghiei. Cîntece liturgice. ▭ Exemplare învechite de opere liturgice și teologice. ODOBESCU, S. I 333.

LITURGIC, -Ă adj. Referitor la liturghie. [Cf. fr. liturgique].

LITURGIC, -Ă I. adj. referitor la liturghie. II. s. f. ramură a teologiei care studiază istoria, formele și interpretarea cultului divin. (< fr. liturgique)

LITURGIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de liturghie; propriu liturghiei. /<fr. liturgique, lat. liturgicus

liturgic a. ce ține de liturghie.

*litúrgic, -ă adj. (vgr. leiturgikós). Relativ la liturghie. S. f. Știința conduceriĭ cultuluĭ divin.

liturgică s. f., g.-d. art. liturgicii

liturgică s. f., g.-d. art. liturgicii

liturgică s. f., g.-d. art. liturgicii

liturgic adj. m., pl. liturgici; f. liturgică, pl. liturgice

liturgic adj. m., pl. liturgici; f. liturgică, pl. liturgice

liturgic adj. m., pl. liturgici; f. sg. liturgică, pl. liturgice

liturgic, -că.

dramă liturgică, tip de dramă muzicală care s-a dezvoltat în cadrul slujbei religioase catolice, aproximativ între sec. 10-13. A luat naștere ca urmare a amplificării treptate a unor tropi* sub formă de dialog cântat (mai întâi în liturghia* de Paști, apoi în cea de Crăciun) în scopul redării mai plastice, mai convingătoare a unor scene biblice. La început, acest dialog, interpretat de câțiva clerici, se baza pe fragmente melodice și texte greg. (v. gregoriană, muzică), adaptate și adăugate (de creatori anonimi) acestui moment special al desfășurării liturgice. Cu timpul, dialogul se lărgește, se înmulțesc replicile și, în consecință, numărul personajelor. Apar costumații speciale în faza de apogeu a genului, se apelează și la o aparatură tehnică, desigur primitivă; tropii de altădată se transformă în adevărate spectacole în interiorul bis. (reprezentațiile aveau loc în dreptul altarului). Textul devine aproape un libret* de operă* replicile urmând cu timpul să fie versificate și dispuse în strofe. Interpreții capătă indicații de gestică și mimică. Din punct de vedere muzical, se face simțită tot mai mult influența melodiilor profane ale trubadurilor* și truverilor*, d. căpătând aspectul unor creații originale. La început, cântarea era monodică*, mai târziu se poate presupune că se foloseau și formule polif. ale timpului; astfel, solo-uri vocale alternau cu dialoguri sau coruri. În acest moment se foloseau desigur acomp. și instr. D. a anticipat cu câteva secole apariția teatrului laic și a operei. Sin.: mister.

liturgic, -ă, liturgici, -ce adj., s. f. 1. Adj. Care aparține sau privește liturgica. 2. S. f. Materie de învățământ a teologiei practice, care studiază originea, istoria, evoluția, formele și interpretarea cultului divin creștin ortodox. ◊ Liturgica generală = parte a liturgicii care prezintă esența și condițiile externe generale pentru săvârșirea cultului divin. ◊ Liturgica specială = parte a liturgicii care se ocupă cu istoria, descrierea și explicarea celor trei sfinte liturghii și a celorlalte servicii divine ale cultului creștin ortodox. – Din fr. liturgique.