JUDECATĂ, judecăți, s. f. 1. Facultatea de a gîndi logic; rațiune, inteligență. ◊ Loc. adj. Cu judecată = cu bun-simț, cu tact, serios. ♦ Părere, idee, socoteală. 2. (Logică) Legătură riguroasă între două noțiuni, dintre care una (predicatul) definește și lămurește conținutul celeilalte (subiectul). 3. Acțiunea de a judeca; dezbatere judiciară; proces. ◊ Expr. A face judecată = a judeca. A da (sau a trage) în (sau a chema la) judecată = a intenta cuiva un proces. (În religia creștină) Judecata de apoi = judecată solemnă în fața căreia se crede că dumnezeu va chema pe toți oamenii la sfîrșitul lumii. – Lat. judicata (pl. lui judicatum).