ISPRĂVNICIE, isprăvnicii, s. f. (Învechit) 1. Funcție de ispravnic. S-a hotărît să intre la tocmeală, crezînd că dor l-o împăca cu... o vătășie de plai, cu o isprăvnicie cel mult. GHICA, S. VIII. Ard-o focu isprăvnicie!... că mare belea-i pe capul meu. ALECSANDRI, T. I 196. L-am silit pe bărbatu-meu să meargă la Ieș ca să cerce a căpăta isprăvnicia de aice din ținut. id. ib. 174. 2. Instituție condusă de ispravnic; reședința ispravnicului. Înainte mergeau suitarii călări... Apoi urmau panțirii isprăvniciei. NEGRUZZI, S. I 29.