IROSI, irosesc, vb. IV. 1. Tranz. A consuma făcînd risipă; (cu privire la bani, la avere) a cheltui în mod ușuratic; a risipi. Vaca, ca vaca; îmi irosea ogrinjii din căruță. CREANGĂ, P. 115. ◊ Fig. Sînt acuma de șaizeci de ani fără unul și din ei vreo patruzeci tot la țară i-am irosit. REBREANU, R. I 14. 2. Refl. Fig. A se răsfira, a se împrăștia în toate direcțiile; a dispărea, a se stinge. Stelele cerului se irosiră din albastrele adîncuri. GALACTION, O. I 286. Gîndurile pline de cruzime s-au irosit, iar durerea din trecut a rămas surdă în el. POPA, V. 341. Noaptea se irosi ca bruma toamnei în răsăritul soarelui. ARDELEANU, D. 126. Se irosește în aer, cucernic, busuiocul. IOSIF, PATR. 12.