❍ HUZURI (-uresc) vb. intr. Mold. Bucov. A trăi în huzur, a duce o viață comodă, în pace și belșug: Ipate se îndemna cu dînsul, uitase acum de urît fi huzurea de bine (CRG.); satele huzuresc pe mîndrele-i dealuri (VLAH.); vechea școală în care a huzurit aîlția ani tatăl meu ca învățător (GRIG.).