GUIȚĂTURĂ, guițături, s. f. Guițat. Strigăte, guițături, scîrțîit de care și tot prisosul vieții satului se ridica în văzduh contopindu-se într-un ciudat cîntec de seară. DAN, U. 161. Ai să auzi... hîrîitorile copiilor și guițături de purcei. CARAGIALE, O. VII 300. – Pronunțat: gu-i-.