grohotíș^[1] n., pl. urĭ (d. grohot; sîrb. gruh, petriș. Bern. 1, 357). Est ș. a. Sfărămătură de stîncă, mare cantitate de petriș provenit din îngheț și dezgheț (fr. moraine), cum se vede la munte. (După ce ghețariĭ îl duc la vale în rîŭ, se preface în prund, în petricele netezite). Sfărămătură de paĭe, rămurele, păstărĭ, frunze ș. a. – În Cov. strohotiș (după stroh). V. horj. corectat(ă)