GREȘ, greșuri, s. n. 1. (Înv.) Defect, cusur. Fără greș. ◊ Expr. A da greș = a greși ținta; p. ext. a suferi un eșec; a se înșela. (Reg.) A nu avea greș = a nu constitui o greșeală, a nu aduce vătămare. ♦ (Reg.) Greșeală, eroare. 2. (Reg.) Petic de pămînt între două brazde, rămas din greșeală nearat. – Postverbal al lui greși.