GHIOAGĂ (pl. -ge) sf. 1 ⚔️ Armă primitivă consistînd dintr’o bîtă, de lemn sau de fier, cu măciuca în vîrf, mai adesea țintuită (🖼 2369): Sinan ... răcnește, blesteamă și bate’n mișei cu ghioaga-i de fier (VLAH.); o singură armă, o ~ de fier țintuită, mare și grea (ODOB.); De-oiu svîrli ghioaga cea mare, Singur ți-oiu plînge de milă (ALECS.) ¶ 2 Măciucă, ciomag, bîtă: bătea vitele cu ghioaga nestrujită (SAD.) [lat. vulg. *clova (= clas. clava), devenit *clĭoaŭă (> arom. clĭoagă, *chĭoagă (comp. *fagur < *faŭur, dial. mădugă < măduŭă), de unde, prin asimilațiune, ghioagă].