DRAG I. adj. Iubit, scump (dinaintea unui vocativ), se întrebuințează forma feminină dragă pentru amîndouă genurile: dragă prietene! dragă tată! dragă surioară! de aci, în mod eliptic: dragă! scumpule! scumpo! dragă Doamne, 👉 DOMN; mi-e drag(ă), îl (o) iubesc foarte mult: mi-e drag(ă) ca ochii din cap; ironic: mi-e ~ ca sarea ’n ochi, nu-l pot suferi; mi-e ~ să..., îmi place foarte mult să...; cu ~ă inimă, foarte bucuros, cu multă plăcere; a se avea dragi, a se iubi unul pe altul: se aveau dragi de mult și acum nu putea fi vorba decît să se iaie (GRIG.). II. sbst. Iubire, dragoste; plăcere: de ~ul meu; Și se tot duce, s’a tot dus, De dragu-unei copile (EMIN.); și-i mai mare ~ul să te duci la el (CRG.); cu ~, cu mare plăcere: mă uitam cu ~ la poarta ogrăzii (VLAH.); de-a dragul, de-a mai mare dragul, îți face (făcea, etc.) o mare plăcere: era crescută o iarbă verde, cît tot de-a-dragul să privești la ea (SB.); cum torceam eu, de-a mai mare ~ul, pe întrecute cu Măriuca (CRG.) [vsl. dragŭ].