DOS (pl. dosuri) sn. 🫀 Partea dinapoi a corpului omului de la ceafă pînă la șale, spate: ce aude ~ul, nu aude fața (ZNN.); în ~, la spate (C. „în fața” : în față te linge, în ~ te frige (ZNN.); Ⓕ : a da ~ul, a întoarce spatele, a o lua la fugă; F : ~ la față! o ia la fugă, ia-o la fugă! ¶ 2 🐒 Partea dinapoi a corpului animalelor: cînd caii vor sta cu ~ul spre gard, tăcuți și gînditori, e semn că vremea are să se strice (GOR.) ¶ 3 🫀 Șezut, partea posterioară a corpului omului: cînd e cineva mînios, se zice că în ziua aceea s’a sculat cu ~ul în sus (VOR.) ¶ 4 ~ul palmei, mîinii, partea superioară a mîinii: cu ~ul palmei îl izbi atît de tare, încît ameți pe Tarta-Cot (ISP.) ¶ 5 Partea dindărat a unui obiect, opusă feței: ~ul unei cărți, unei foi de hîrtie, unui cuțit, unei stofe, unei case ~, ¶ 6 Pe ~, de-a-ndoasele loc. adv. a) Întors, pus cu dosul unde trebuie să stea fața: a îmbrăcat cojocul pe ~; meșterul a tencuit zidul de la poartă și mi-a bătut numărul 6 d’a-ndoasele (CAR.) ; b) altfel de cum trebue, de cum e firesc, de cum s’ar aștepta cineva, anapoda: toate le făcea pe ~ în slujba bisericească (GN.) ; cîte s’a ’ncercat să facă, toate i-au ieșit pe ~ (VLAH.) ; tot ce făcea, îi ieșea d’a-ndoasele (ISP.) ¶ 7 Loc apărat de soare, de ploaie: pentru iernatul oilor... face perdele stuhuite și la un loc unde va fi mai ~ (ION.) ¶ 8 🌐 Coasta unui munte care privește spre miază-noapte (C. „față”) [lat. vulg. * d o s – s u s < d o r s u s].