DESTOI, DESTOIA (-toiu) vb. tr. Mold. Bucov. 1 A-și ~ inima, a-și ușura inima, a spune tot ce are pe inima, tot ce-i apasă sufletul: după ce și-au mai destoiat ei inima și s’au întrebat de sănătate (SB.); a-și ~ asupra cuiva, a-și descărca necazul asupra cuiva, a-și răcori inima: Deci boierul se gîndea Vr’un prilej asupra popii să-și destoaei de-ar găsi (SPER.) ¶ 2 A-și ~ foamea, a-și potoli foamea [des – + toiu].