CÎNTEC, cîntece, s. n. 1. Șir armonios de sunete emise din gură sau dintr-un instrument; cîntare, cînt. ♦ Ciripitul păsărilor; zumzetul insectelor. ♦ Cîntecul lebedei = ultima operă sau ultima manifestare de valoare (a unui artist, a unui muzician, a unui scriitor etc.). 2. Compoziție literară în versuri, însotită de melodie. ♦ Cîntec de dor = poezie elegiacă populară. Cîntec de lume = poezie de dragoste, însotită de melodie. Cîntec de mase = cîntec care exprimă năzuințele clasei muncitoare. Cîntec de leagăn = cîntec cu care sint adormiți copii. ♦ Expr. Vorba (sau povestea) cîntecului = cum se zice; vorba aceea. Așa-ți cîntecul = asta e situația, asta este. A fi cu cîntec sau a-și avea cîntecul său = a avea istoria, tîlcul său. [Var.: (reg.) cîntic s. n.] – Lat. canticum.